Handicapul a avut de-alungul vremurilor mai multe variante explicative, adaptate poate nivelului de constiinta atins de omenire. Multa vreme handicapul a fost asociat cu ideea de pacat si de pedeapsa. Daca intr-o familie se nastea un copil cu handicap, atunci el “purta” pe umeri povara grea de a vindeca familia, de a o elibera de pacate grele. In cazul in care te tenta ideea de karma, atunci aveai acum aceasta karma grea, ca rod al mirsaviilor si al atrocitatilor comise in existentele tale anterioare. Daca handicapul era dobandit, atunci plateai, cu siguranta, pacate mai recente.
“Teorii” mai recente aduc in discutie insa variante mai putin sufocante pentru cei care poarta un handicap. Astfel, daca este sa luam in considerare perspectiva karmica, raportandu-ne la scopul final al reincarnarilor, adica invatarea unor lectii si atingerea iluminarii, care atrage dupa sine incetarea reincarnarii, atunci este posibil ca o persoana care poarta un handicap sa fie o persoana care si-a asumat mai multe lectii de viata. Cum omul invata prin suferinta, atunci o karma grea, poate sa aduca un mers mai rapid al evolutiei, o ardere a mai multor reincarnari.
Intorcandu-ma insa la crestinism, imi este greu sa accept perspectiva platii unor pacate. Personal, consider ca Dumnezeu inseamna, este Iubire. In iubire nu pedepsesti, iar Dumnezeu in marinimia lui nu-si pune la colt creatia suprema. Principiul iubirii si al iertarii stau la baza fundamentului crestin. Cred, mai degraba, ca ideea de pedeapsa apartine mai mult micimii judecatii umane. Oamenii cred stupid ca pot avea drept asupra celorlalti, aruncand in dreapta si in stanga, cu judecati de valoare, cu recompense si pedepse, cu aprecieri sau devalorizari, cu “asa e bine” sau “asa e rau”, “asa trebuie” sau “asa nu trebuie”, fara sa aiba intotdeauna o consistenta autentica.
Indiferent daca ne raportam sau nu la vreuna dintre variante, din experinta personala pot sa spun ca, a avea un handicap inseamna, in primul rand, o profunda confruntare cu tine insuti. Uneori poate fi dureroasa, alteori mai blanda, insa intotdeauna lasa o urma. Daca handicapul este innascut, atunci confruntarea apare la varste foarte fragede. Marile intrebari existentiale iti dau tarcoale din primi zori ai constiintei de sine. In momentul in care percepi diferenta, atunci explodeaza intrebarile: “De ce mie?”, “De ce EU?”.
Astfel ca handicapul poate sa fie realmente o sansa extraordinara. Experientele cu care te confrunti atunci cand porti un handicap, ating cele mai ascunse unghere ale sufletului si inveti dureros de mult despre oameni, despre tine, despre viata si de ce nu, despre Dumnezeu. Nu este un travaliu facil, dar este realmente o sansa, pe care ai posibilitatea s-o transform in zbor sau in tarare. Totul depinde de fiecare dintre noi: sunt mai mult decat un handicap sau nu ma pot defini decat prin asta?
Handicapul poate sa-ti ofere calea care tine insuti.
